Bună ziua la toată lumea. La cererea doamnelor din România, a echipei naţionale exilate la Nucet, a poliţiştilor comunitari şi a câinilor de siguranţă publică.... am redeschis din nou blogul.
De ce am amuţit pentru mai mult de două luni nu am să dezbat aici. Motivul care m-a determinat să pun mână pe până din nou îl vedeţi mai jos. Nu e o imagine de pe net, ci o ameninţare la adresă oricui se hotărăşte să urle la mine în noapte.
Povestea sinuciderii deghizate a alarmei apartamentului meu s-a petrecut într-o sfântă noapte de weekend. Sătulă de manifestările desfrânate ale chiriaşului şi de lipsa unui partener de discuţie, dânsa, alarmă, s-a hotărât să-mi facă felul atât mie cât şi tuturor locatarilor pe o rază de 10 blocuri şi 3 ghetouri. Dacă aţi auzit vreodată urletul unei clase de maidanezi în călduri sau a unei grupe de blonde fără lămâie în apa plată.... atunci aţi ajuns la 1% din decibelii suportaţi de Dani Mocanu în noaptea cu pricină.
Pentru a cere sfaturi şi soluţii în privinţă dezastrului pricinuit de suntetele deconstructive nu are nici un rost să sunaţi un prieten. La urmă urmei e weekend, iar când panoul de comandă şi tabloul electric sunt dezafectate de şoc.... cu atât mai puţin veţi putea găsi o soluţie non-violentă.
Nu pot să evaluez intervalul de timp în care s-a petrecut totul, iar nivelul meu de stres şi nervi nu au mai cunoscut asemenea perturbări de la pubertate încoace. Ceea ce s-a întâmplat cu obiectul perturbator pare imposibil pentru cei care m-au văzut vreodată (1.84m, 65 kg). Adică o prăjină de om cu un patent în mână căţărându-se pe geamul apartamentului de la etajul 4 şi manifestându-şi dragostea faţă de inculpat. După operaţia de smulgere a goarnei a urmat contraofensivă. Adică violarea timpanelor mele în spaţiul propriei bucătarii. Fiindcă nici Mocanu nu se lasă mai prejos, totul s-a terminat cu un urlet de agonie (al meu) şi cu câteva lovituri de patent definitive.
Finalul s-a lăsat cu aplauze în tot jurul blocului. Am făcut o plecăciune şi am tras cortină. Din păcate pentru mine s-a cerut bis. Pe tot timpul operaţiunii telurice efectuate de mine, cititorii mei cei mai frecvenţi ai blogului, adică poliţiştii naţiunii stăteau şi mă priveau din faţa blocului. Imaginea era desăvârşită. Un om pe întuneric, căţărându-se pe geam şi distrugând o alarmă. În momentul când am auzit bătăile în uşă, spatele meu s-a relaxat şi s-a pregătit pentru o noapte lungă şi dureroasă.
Vreau să mă folosesc de această ocazie şi să le mulţumesc tuturor forţelor de ordine (minoritare) din România care nu intră cu pumnul în faţă. Am fost norocos. Cât despre somnul ce trebuia să-l gust după un drum de 7 ore cu trenul.... s-a dus odată cu venirea adrenalinei. Mulţumim şi celui de Sus pentru că în astfel de nopţi ai posibilitatea de a te delecta cu scrieri alese din patrimoniul internaţional şi naţional: Paulo Coelho şi Pavel Corut.
P.S. Accept salutări de revedere. :D
Etichete: alarma, blog, Dani, Mocanu, noapte, politie
12
comments
|
09 iulie 2008
